Skip to content Skip to footer

Laridep spray oral x 30ml

Laridep spray oral x 30ml

44.00 lei

Brand: Dr. Phyto

În stoc

Pretul afisat este valabil pentru comenzile online si contine TVA. Pretul in farmacie poate varia.

SKU: 185225091 Categorie: Product ID: 3825

Descriere

LARIDEP spray oral conține un complex unic de fitoextracte standardizate pentru un efect antiinflamator, antiseptic, emolient și de apărare a mucoasei orofaringiene, fiind indicat în tratamentul inflamațiilor tractului orofaringian. Reduce inflamația mucoasei orofaringiene, inhibă multiplicarea virusurilor prin formarea unui film protector la nivelul mucoasei, calmează durerea și senzația de uscăciune cauzate de inflamație, regenerează mucoasa orofaringiană.

Un alt beneficiu major al produsului, îl constituie faptul că poate fi administrat atât copiilor, începând cu vârsta de 6 luni, cât și adulților.

Compoziţie:

Echinacea:
Polizaharidele conținute cresc capacitatea de aparare a organismului împotriva virusurilor și a bacteriilor prin stimularea nonspecifică a sistemului imunitar (activarea fagocitozei și stimularea fibroblastelor). Proprietățile antibacteriene sunt datorate prezentei echinacosidelor, cu acțiune bacteriostatică și antifungică dovedită. Efectele antivirale și antibacteriene se explică și prin inhibarea hialuronidazei, reducând astfel caracterul invaziv al microorganismelor patogene.

Lemnul-dulce:
Conține glicirizina, o saponina cu acțiune antiinflamatoare și imunomodulatoare: stimulează fagocitoza realizată de neutrofile și crește producția de interferon gamma, fiind indicat în tratamentul bolilor inflamatorii. Are și acțiune emolientă și spasmolitică, calmând mucoasa iritată.

Hialuronatul de sodiu:
Este un polizaharid, având ca principală acțiune aceea de a se lega și a reține mari cantități de apă: așa se explică acțiunea să hidratantă la nivelul mucoasei cavității bucale, care contribuie la ameliorarea senzației de uscăciune cauzate de stările inflamatorii ale tractului orofaringian. Formează un film protector la suprafața mucoasei care duce la inhibarea aderentei virale și a pătrunderii în celule.

Propolisul:
Are acțiune antiinflamatoare, dezinfectantă și antivirală, utila în faringite și amigdalite. Are acțiune antiinflamatoare – inhibă eliberarea de prostaglandine și leukotriene și stimulează acțiunea macrofagelor. Are acțiune antivirală demonstrată împotriva gripei, a virusului herpes simplex și a adenovirusului, precum și acțiune bacteriostatica și bactericida împotriva unor stafilococi și streptococi. Crește rezistența organismului la virusuri și bacterii prin stimularea sintezei de anticorpi și a activității leucocitelor și macrofagelor.

Cimbrul de cultura:
Conține flavonoide, cu acțiune spasmolitică, triterpene, cu acțiune antiinflamatoare, și uleiuri volatile, cu efect antimicrobian.

Acerola:
Conține o cantitate crescuta de vitamina C, cu proprietăți antioxidante puternice, comparativ cu varianta sintetica; carotenoidele și flavonoidele conținute au biodisponibilitate crescuta, potentand astfel acțiunea antioxidanta. Vitamina C stimulează proliferarea și activitatea limfocitelor și chemotactismul neutrofilelor, îmbunătățind imunitatea fiziologică.

Mod de administrare:
Copii 3 luni-3 ani: 1 pulverizare de 3 ori pe zi, la o ora distanța de mese.
Copii peste 3 ani: 2 pulverizări de 3 ori pe zi, la o oră distanța de mese.
Adulți: 4 pulverizări de 3 ori pe zi, la o ora distanță de mese.

Prezentare:
30 ml.